Ce este un loc de joaca incluziv?

Simfonia Prieteniei este un concept care a luat nastere la initiativa unui grup din comunitate, apropiat de misiunea Gradinitei Malteze – centru de zi pentru copii cu dizabilitati. Scopul nostru asumat este de a asigura copiilor cu dizabilitati accesul la spatii publice de joaca prin dotari corespunzatoare nevoilor specifice fiecarui copil.

Prin acest proiect ne propunem sa spargem bariere, sa depasim prejudecati si sa aducem impreuna comunitatea – copii si adulti deopotriva, indiferent de abilitatile sau dizabilitatile lor. Serviciul de Ajutor Maltez in Romania a considerat mai mult decat potrivit sa sustina initiativa noastra si sa preia “sub aripa sa” acest proiect dedicat comunitatii clujene.

Ce este un loc de joaca incluziv?
img

Locul de joaca este “raiul pe pamant” pentru orice copil. Toti copiii din lume inteleg limbajul jocului.

Locul de joaca incluziv este acel spatiu amenajat special pentru joaca in care exista ansambluri si echipamente de joaca adaptate atat pentru copiii cu dizabilitati, cat si pentru copiii tipici.

Fiecare copil are dreptul sa se joace indiferent de abilitatile sale.Crearea unui loc de joaca incluziv face ca jocul sa fie accesibil tuturor copiilor din punct de vedere al proiectarii echipamentelor, precum si al designului terenului de joaca.

Jocul este numitorul comun, sa uitam diferentele!

Jocul este “meseria”copilului. Activitatile de eliberare a energiei in interiorul zonei de joaca sunt de fapt un exercitiu deghizat. Copiii nu obosesc sa se joace pentru multe ore. Pentru copiii speciali, activitatile multiple din interiorul zonei de joaca vor fi mai relaxante decat sesiunile de exercitii obisnuite sau cele impuse in sedintele de terapie.

Ne dorim sa asiguram copiilor cu dizabilitati fizice si psihice drepturi egale in a aborda spatiile publice destinate relaxarii si jocului prin dotarea parcurilor cu locuri de joaca create special pentru a raspunde si nevoilor specifice acestor copii. Vrem ca, in sfarsit, sa completam accesul in parc si cu accesibilitatea la echipamente. Credem ca putine lucruri pot sa fie mai nedrepte pentru un copil decat sa ajunga in parc si sa fie nevoit sa priveasca din departare cum alti copi se joaca, iar lui sa nu-i fie nicicum accesibila acea zona.

Activitatile facute impreuna, de catre copiii din aceeasi grupa de varsta, sporesc nivelul de incredere al copiilor. Scopul principal al locului de joaca incluziv este tocmai de a aduce si implica pe toti copiii in magia jocului. 

Exista o multime de optiuni de joc inclusive, cum ar fi sistemul de joc multiplayer, jocul senzorial, puzzle-urile X si 0, inclusiv ansambluri complexe ori leaganele care pot face ziua minunata!

Este foarte important sa invatam inca de timpuriu despre compasiune si cooperare. In spatiul comun de joaca, copiii invata sa fie alaturi unii de ceilalti, chiar daca sunt diferiti  si deprind astfel, prin joc, empatia si sustinerea reciproca.

Diferitele activitati de joc fac copiii activi si atenti. O ora de joc liber in fiecare zi poate avea un impact asupra capacitatii de organizare a programului zilnic. Spatiul de joaca are un impact semnificativ asupra formarii caracterului si a fortei fizice. Activitatile de joc precum jocul muzical si senzorial incurajeaza dezvoltarea spiritului creativ al copiilor.

Echipamentul corect de joaca aduce, cu siguranta, o multitudine de beneficii atat asupra copiilor cu dizabilitati,  cat si  a celor cu abilitati tipice, acestia din urma avand parte de lectii informale de empatie, benefice pentru dezvoltarea lor si pentru o viata matura echilibrata. 

In concluzie, crearea acestor spatii disponibile si accesibile tuturor copiilor reprezinta  o normalitate ce aduce cu ea beneficii pe termen lung asupra comunitatii, in ansamblul ei. Copiii de azi sunt viitorul unei comunitati sanatoase!

Serviciul de ajutor Maltez in Romania este o asociatie non-profit infiintata in 1991 si care, in decursul anilor de activitate, a dezvoltat o retea nationala eficienta de servicii sociale acreditate, in cadrul careia activeaza 1.000 de voluntari, din care 400 dintre ei in grupele de tineret. Programele oferite se adreseaza celor aflati in nevoie, de la copii orfani si persoane cu dizabilitati pana la varstnici izolati la domiciliu. in cele 18 filiale si sucursale active, se deruleaza peste 100 de programe sociale permanente cu 4.000 de beneficiari directi si o serie de programe ocazionale. Majoritatea programelor cu caracter permanent exista de cel putin 10 ani, astfel incat am castigat experienta si, desigur, increderea autoritatilor si a comunitatii. Pentru mai multe detalii despre fiecare program in parte, va rugam sa accesati: http://www.maltez.ro/programe/

Gradinita Maltezacentru de zi pentru copii cu dizabilitati – este un program social licentiat, infiintat in 1993. Pe parcursul acestor ani, gradinitei i-au trecut pragul peste 300 de copii cu dizabilitati, o parte dintre ei fiind astazi adulti independenti. Drumul catre autonomie pentru acesti copii este foarte dificil, uneori aproape imposibil, iar dezvoltarea lor armonioasa si accesul la o viata normala este unul dintre dezideratele noastre. 

La nivel national, la 30.09.2020 erau inregistrati 77002 de copii cu dizabilitati, dintre care peste 2000 sunt numai in judetul Cluj. Credem ca aceste cifre vorbesc de la sine despre nevoia locurilor de joaca incluzive. 

Invata sa iti pese! Implica-te